Stone (2010) – Robert De Niro, Edward Norton, Mila Jovovich

Urmatoarea recomandare cinematografica vine in urma citirii unui comentariu al unui tip, Quintus Sertorius, comentariu pe care l-am gasit pe un forum. Filmul se numeste Stone, este realizat anul trecut, 2010 si-i are in distributie pe Robert De Niro, Edward Norton si Mila Jovovich.

Trailer-ul filmului:

Comentariul pe care l-as face eu filmului nu ar fi atat de bun pe cat al tipului mentionat mai sus asa ca il voi cita pe Quintus Sertorius (n-am cerut permisiunea celor de acolo, dar, pentru ca am indicat sursa, nu cred ca se vor supara administratorii forumului respectiv).

„Un ins religios, creștin episcopalian practicant – personaj jucat de de Niro – nu-și iubește nevasta. Are un copil, de care nu-i pasă, și o soție față de care nu simte nimic. Lucrează într-o închisoare pe post de asesor psihologic (el examinează pe pușcăriașii care s-ar califica ptr eliberarea condiționată și hotărăște dacă ei îndeplinesc condițiile psihologice necesare ptr a fi eliberați; profesia îi conferă tehnic o superioritate morală față de semenii lui, condamnați ptr diverse crime). Statutul său în societate, consideră el, nu-i îngăduie să-și părăsească familia, pe care, în realitate, nu și-a apropiat-o niciodată. Filmul debutează cu o scenă extrem de violentă. Agentul Mabry, tânăr, trântit în fotoliu, privește absent un televizor care emite în neștire, în vreme ce soția lui, torturată de gândul că nu e iubită de către soțul ei și că indiferent ce ar face, el nu-i va acorda mai mult decât o privire plictisită, se agită prin casă și, în cele din urmă, se plantează în fața soțului și-l anunță că-l părăsește. Furibund, Jake Mabry se ridică, apucă fetița adormită – unicul copil al cuplului – și o atârnă, afară, peste cadrul ferestrei, amenințându-și nevasta că, dacă îl părăsește, el va arunca fetița pe geam.
O scenă tare, mult prea tare, ptr un debut. Totuși, pe parcurs, am realizat că debutul se înscrie bine în economia, parcimonios organizată, a filmului. De Niro intră în scenă în continuare, întruchipându-l pe agentul Mabry, acum aproape de pensionare. După ce și-a martirizat soția, obligând-o să accepte să trăiască 43 de ani – atât de laudă Mabry că are, la acest moment, mariajul lui – în condiția de soție neiubită, agentul Mabry îi ia în continuare la întrebări, din dosul biroului și a ochelarilor săi superiori, pe nenorociții pușcăriași, asupra cărora, el și nimeni altul, e chemat să decidă dacă au o condiție morală acceptabilă ptr societate sau nu. Unul dintre ultimele sale cazuri în serviciu este un tip numit Stone. Un personaj ambivalent în film. Pe de o parte, Stone are trăsături diabolice, iar pe de alta, cunoaște el însuși o evoluție profundă. Evoluția e următoarea – de la un ins care nu mai suportă să stea închis (a ispășit 8 din cei 10-15 ani la care a fost condamnat) și este bântuit de gândul sinuciderii (e dispus la orice, ptr a obține eliberarea, mergând până acolo încât își îndeamnă nevasta să-l seducă pe agentul Mabry, ptr a obține de la acesta un raport pozitiv ptr eliberare), la un om lucid, care începe să-și recunoască vinovăția și să se întrebe, cu o profunzime chinuitoare, dacă e capabil să-și asume libertatea.
Narațiunea ne poartă prin adulterul bătrânului Mabry cu tânăra și năbădăioasa nevastă a lui Stone. Nu sexul îl seduce pe respectabilul creștin, ci posibilitatea – în care nu crede, dar tare i-ar plăcea să creadă! – ca voluptoasa tinerică să fi spus adevărul atunci când i-a șoptit că e un ”bărbat f bun”. Femeia, sau mai bine zis femela e f plată în film. Îți face numărul, mințind, desigur, ptr ca Mabry să-i elibereze soțul. Mabry își trăiește drama, realizează că a fost târât în mocirla morală la de care a crezut toată viața că poate privi cu superioritatea examinatorului de la închisoare. Nu e în stare să-și asume responsabilitatea acțiunilor lui (ce ironie, tocmai el care era chemat să stabilească dacă pușcăriașii au ajuns la nivelul moral de a fi responsabili ptr faptele lor!), și-l blamează pe Stone, ptr alunecarea lui în păcat. Când casa îi este incendiată (Stone a fost condamnat ptr complicitate la asasinatul și incendierea casei bunicilor lui), Mabry, scos din minți, crede că ”dementul” de Stone, eliberat de el, este autorul, în vreme ce soția lui, îi explică, cu o voce încărcată de toată viața irosită lângă el, că nu trebuie să acuze pe nimeni, că, de fapt, ”rufele murdare, pe care le-ai aruncat acolo, la subsol, ele au pornit incendiul”. Mda, rufele murdare, pe care le ascundem sub preș, ele duc, în cele din urmă, la ruina noastră… Scena e teribilă.
Regizorul nu încheie în vreun fel narațiunea. Mabry e destul de inteligent ca să realizeze că răul nu-i poate fi transferat în întregime lui Stone (în scena în care îl atacă cu pistolul pe Stone, Mabry, în cele din urmă, renunță să-l omoare), vorbele grele ale soției l-au luminat în sensul ăsta. Logic, nu mai poate continua cu profesia lui ipocrită, însă divorțul de ipocrizia lui ”instituționalizată” nu e voluntar – trebuie să plece de acolo, deoarece a ieșit la pensie! Își adună lucrurile din biroul în care a lucrat atâția ani, confuz și nehotărât. Nu vede lumina nicăieri.
Dna Mabry, se pare, despărțită de soțul ei, locuiește la fiica ei. Își rememorează calvarul și-și amintește de scena, petrecută în tinerețe, în care se hotărâse să pună capăt supliciului și să-l părăsească pe Mabry. Fiica o întreabă uimită: ”și de ce nu ai plecat atunci?” Iar mama, vlăguită sufletește, preferă să lase întrebarea fără răspuns.
Despre nevasta lui Stone nu știm decât faptul că și-a luat soțul de la închisoare. Personajul, în mod cert, mult prea plat ptr o evoluție interioară, declară senin că ”Dumnezeu nu există”. Într-adevăr, cum ar putea să existe Dumnezeu într-o minte josnică, capabilă numai de combinații mărunte, impotentă să priceapă drama lui Mabry sau dilemele grele ale lui Stone?
Stone este liber. Are cinismul diabolic de a-l provoca pe impecabilul agent Mabry la crimă (chiar la asasinarea lui!), are cinismul, la fel de negru, de a-i arunca din ușă, la eliberare, lui Mabry, faptul că a priceput relația acestuia adulterină cu soția lui (cu alte cuvinte, că știe exact câte parale fac dimensiunea morală sau profesionalismul agentului). Însă, pe de altă parte, omul realizează că libertatea nu este o soluție, dacă nu știi ce să faci cu ea. Acceptă să se privească ptr prima oară în viața lui cu luciditate și să-și amintească că el, cu mâna lui, a pus focul, în acea noapte sinistră, casei în care se aflau bunicii asasinați. De asemenea, realizează că nu încearcă nici o remușcare ptr fapta lui, deși nu poate pricepe de ce nu e capabil de asta. Începe să creadă în Dumnezeu, dar preferă să creadă într-un Dumnezeu fatalist, cu care suntem colaboratori, indiferent ce facem. Focul e soluția. De fapt, nimic nu merită și nimic nu are o valoare. Soluția e focul. În chiar metanoia lui, Stone este diabolic.

În concluzie, un film excelent, cu o construcție dostoievskiană, chiar dacă ușor prea lent, în anumite pasaje. E uimitor, la fel ca operele lui Dostoievski, cât de coerent poate fi acest film. Cât de atent sunt integrate numeroasele firele, aparent aruncate neglijent, pe parcursul derulării peliculei.”

Sper sa va placa macar pe sfert din cat mi-a placut mie.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Filme / Movies

Leopardul Suzanei – Bringing Up Baby (1938)

Pentru admiratorii genului „screwball comedy” recomand din toata inima un film din 1938:  Bringing Up Baby. Regizat de Howard Hawks, filmul ii are ca actori principali pe Cary Grant si Katharine Hepburn. Grant joaca rolul lui David Huxley, un tanar paleontolog, foarte pasionat de activitatea sa. David se afla in fata a trei evenimente majore: asteapta un os de brontozaur pentru a putea completa scheletul la a carui reconstituire lucreaza, trebuie sa obtina o sponsorizare in valoare de un milion de dolari pentru muzeul la care lucreaza si, foarte important, urmeaza sa se casatoreasca cu domnisoara Swallow.

Toate bune si frumoase, numai ca, pe terenul de golf (unde joaca din obligatie cu avocatul persoanei care urma sa faca donatia pentru muzeu), se intalneste cu … Susan Vance (interpretata superb de Katharine Hepburn). Susan pare a fi din cu totul alta lume: cand pleaca de pe terenul de golf ia masina lui David (dupa ce, in prealabil, o cam lovise incercand sa o „deparcheze” – frumos joc de cuvinte in engleza: „unpark the car”), arunca cu pietre in geamul avocatului, fura o masina etc. Culmea, Susan este nepoata doamnei Random, cea care urma sa doneze muzeului milionul de dolari. Problema lui David este ca i-a cazut cu tronc lui Susan care face tot ce-i sta in putinta pentru a-l impiedica sa se casatoreasca cu domnisoara Swallow.

Povestea este presarata cu o multime de rasturnari de situatii, gaguri inteligente, umor de calitate.

Vizionare placuta la: 

Stiu ca de pe la 1:26:00 apar nesincronizari suparatoare intre sunet si imagine, asa ca, pentru ultima parte a filmului recomand: http://www.tudou.com/programs/view/ynO8nDPHbIk

 

Vizionare placuta!

 

Scrie un comentariu

Din categoria Filme / Movies

Antonin Dvorak Rusalka – Cantecul Lunii / Rusalka – Song To the Moon

Incep recomandarile muzicale cu o creatie a lui Antonín Leopold Dvořák (8 Septembrie 1841 – 1 Mai 1904), compozitor romantic ceh.

Lista operelor compuse de el cuprinde, printre altele, si Rusalka (creatie ce dateaza din anul 1900).  Libretul acestei opere ii apartine poetului Jaroslav Kvapil si se bazeaza pe basmele scrise de Karel Jaromír Erben si Božena Němcová. Rusalca este un duh al raurilor, lacurilor, padurilor si campiilor, inchipuit in mitologia  slava ca o fata tanara imbracata in alb, care atrage pe tineri in fundul apelor, inecandu-i.

Rusalka, fiica Spiridusului-Apei, ii spune tatalui sau ca s-a indragostit de un Print care vine sa vaneze in jurul lacului si ca doreste sa devina om pentru a-l putea imbratisa. Tatal ii spune ca nu este o idee buna, dar, o trimite totusi la o vrajitoare, Ježibaba, pentru sfat. Rusalka canta Cantecul Lunii, cerandu-i acesteia sa spuna Printului de iubirea ei.

Nu vreau sa stric bucuria descoperirii frumusetii acestei opere, asa ca ma opresc aici si va invit sa ascultati Cantecul Lunii in intepretarea sopranei poloneze Teresa Żylis-Gara (n. 23 Ianuarie 1930).

Scrie un comentariu

Din categoria Muzica / Music

Cine sunt? Despre ce scriu? Who am I? What am I writing about?

Un salut tuturor celor care binevoiesc a petrece timp citind gandurile, impresiile, opiniile, recomandarile, intrebarile mele, toate colectate in trecerea mea prin lumea asta.

Cine sunt? Un om simplu, indragostit de natura, indragostit de sine, uneori lenes, alteori prea prins in diverse activitati… Meloman, cinefil…

Greetings to all those descending to spend time reading my thoughts, impressions, opinions, recommendations, questions, all collected during my passing through this world.

Who amI ? A simple man, in love with nature, in love with himself, sometimes lazy, sometimes too busy with certain activities… Music-lover, movie-goer…

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized